23.01.2012. Tinta era clara, salaul la twister!
Dupa cateva discutii in masina, decidem sa mergem la Olt sa incercam intr-unul din lacurile de acumulare.
Echipati corespunzator si plini de speranta, incepem partida de pescuit, numai ca ceva era contra noastra, ceva nu ne lasa sa pescuim cum trebuie. Vantul batea atat de tare, incat daca faceai un lanseu mai scurt aveai cam toate sansele sa-ti dai cu jigul in cap. Sa nu mai vorbesc de “burta” imensa ce o facea firul. Practic nici nu prea trebuia sa joci shad-ul pe substrat ca venea el singur catre tine.
Cam dupa jumatate de ora decidem sa ne mutam. Dar unde? Ca pe fiecare baraj era la fel si vantul incepea sa bata din ce in ce mai tare. Si cum stateam pe baraj, ne uitam in partea dreapta a noastra si vedem canalul de fuga al Oltului. Ii zic prietenului meu sa incercam, ca si asa nu avem ce face. Decat sa plecam acasa, mai bine mai dam un pic acolo. Stiam ca acel canal gazduieste clean, biban, stiuculite, avatei si multe ciprinide.
Si asta am si facut, am fugit la "adapost".
Prietenul pescar, se aseaza pe o dala si imi spune ca el nu se mai misca de acolo, ca nu mai are nici o pofta, ca oricum stie ca nu este nimic acolo. Pune un shad de 10-12 cm si lanseaza. Mai lanseaza o data, si la a treia lansare pacaleste o marlita cam la 800gr-1kg. O data l-am vazut cum se ridica foarte bucuros, convins ca este ziua lui si incepe sa bata fiecare locsor din canal. Ma bucuram ca il vad bucuros, drept urmare l-am lasat sa pescuiasca numai inaintea mea. Stiam oricum ca daca este ceva si pentru mine atunci ma va astepta!
Si asa a si fost. Primul atac pe care l-am avut a fost un esec, am ratat-o! Mai merg cam 15 metri si lansez din nou. Simt atacul si intep mai puternic de aceasta data. Am simtit la capatul firului o agitatie de parca ar fi fost marea captura a vietii. O vedeam cum sare, cum se agita. Imi aduc aminte ca radeam de mama focului si cautam un loc sa o scoat fara sa o ranesc. Dupa ce era deja afara din apa, ma uitam la ea razand, si imi imaginam un mic tazmanian cu icre, care se agita.
Era o marlita simpatica, mica dar bortoasa. Dupa doua flash-uri de la aparat am lasat-o sa se intoarca, sa mai faca alte cateva sute, la fel de neastamparate ca ea. Efectiv acea marlita m-a facut sa zambesc, intr-o zi in care credeam ca avem o partida esuata.
Am observat de-a-lungul timpului, ca daca eliberez un peste, sunt rasplatit cu doi. Daca eliberez doi sunt rasplatit cu patru, si tot asa.......
Pescuim! De multe ori refulam pe balta cand suntem singuri, ne simtim bine, ne deconectam dar trebuie sa avem o limita! O limita a bunului simt, daca dorim ca si copiii nostri sa se bucure de frumusetile pe care noi le avem!
Sa nu ne batem joc de ele!
Fir intins!
frumos
RăspundețiȘtergere