Inca o data mi se dovedeste ca iesirile spontane sunt cele
mai reusite. Spun asta pentru ca asa a si fost. De la ultima postare, am mai avut
o iesire pe Olt cu barca unde am prins o groaza de bibani. Initial plecasem dupa
salau dar cum el nu s-a “aratat” am trecut imediat la biby. Nu stiu cum sa
reproduc acele momente…Au fost de vis! Imi aduc aminte ca la un moment dat, noi
pescuiam pe langa o pila de beton, pe care erau cocotati doi sateni ce
“undeau” cu patru parasute. Noi prindeam de zor la twister si ei nu. La un moment
dat au inceput sa ne zica sa plecam de acolo ca le speriem pestii. Evident ca nu
am plecat pentru ca noi urmaream bancul. Dupa un timp bancul de biban s-a mutat
in spatele lor si noi hop, dupa el J Asa am reusit sa ii inebunim , mai ales cand ii
aruncam peste botul barcii. In fine…..
Au mai urmat trei-patru zile de rutina (servici-casa), dupa care
vorbesc cu un bun prieten pe la noua seara si imi propune sa mergem pe la
Dunare. Am acceptat instantaneu, si la ora patru dimineata deja eram amandoi in
masina catre locul cu pricina. Am zis: salau! Drumul a fost infernal pentru ca
ploua foarte tare si era in lucru. Dar noi eram foarte optimisti incat faceam si
glume (strapilor, anuntati-va parinti si bunicii ca venim, veti fii nevoiti sa
cresteti singuri etc, orice patimas intelege!)
Intr-un final ajungem pe locul dorit, inarmati pana in dinti
cu jig-uri de la 3 gr la 80 gr, bete adecvate greutatilor, speranta intinsa la
maxim, ce sa mai….. croiti pe el!
Reusesc sa fac prima lansare cu un capat de 21 gr care plutea
pe curentul puternic. Am pus unul de 28 gr. Nici o noutate! Substratul era
departe de el J
. Pun unul de 32 gr care batea o data
substratul, dupa care era pe mal.Am incercat si un 42gr dar cel mai bun s-a
dovedit cel de 50gr. Am insistat cca o ora, timp in care avatii isi cam faceau
de cap cu obletii. La noi nici macar “gradinita” nu isi lasase vreun dintisor pe
vreo coada de cauciuc.
Renunt la jig-uit, si incep sa caut prin cutia cu voblere si
linguri, pe care nu o mai las niciodata acasa indiferent la ce ochi de apa ma
duc. Prima data am isistat cu o lingura oscilanta de 22 gr. Fiasco total! Am
incercat cu kast master de diferite gramaje, nimic! Am pus pilker, la fel,nimic! Am
inceput cu voblere de diferite marimi si actiuni. Nimic! Ma gandeam,unde
gresesc? Fumez o tigare in ploaia ce incerca sa imi intre prin costum, si decidem
sa ne mutam cca 200m in aval. Printre niste pomi si sarind ca niste capre pe
pietrele mari ce alinta cursul apei ne gasim si noi un loc. Pun un vobler mai
potrivit si lansez. O data, de doua ori, de noua si la un moment dat voblerul se
opreste brusc in curentul puternic. Batul meu era arcuit la maxim si ceva “lovea” cu
putere in el. Muscase!
Il aduc usor la mal si in loc sa scot grip-ul din rucsac, incerc
sa scot frumosul avat cu mana. Esec! De frica sa nu imi intre ancorele in mana eliberez
buza pestelui si urechea acestuia, numai ca in acel timp s-a eliberat si
voblerul din gura lui. Na! Asta este! Asa este la pescuit, vorbeam cu mine sub
privirile pline de manie ale satenilor ce incercau de zor sa prinda si ei
ceva. Cu zambetul pe buze ca atisesem un peste, imi aprind o tigare si ma asez pe
o piatra. Unul din sateni incepe sa “topaie” si el pe pietre catre mine. Cu ochii
atintiti catre batul meu ma intreaba: dar cu ce ai dat? Si ii raspund : la vobler! La
vobler??? Da! Se intoarce catre un amic al lui si-i zice: da mai…, la vobler! Amuzat
de cele intamplate si cu tigarea terminata, mai fac o lansare. Acelasi
lucru: voblerul se opreste si mulineta incepe sa trozneasa din toate rotitele
ei. Inca unul, il aveam! De data aceasta ii zic bunului meu prieten sa imi dea
grip-ul din rucsac. Dupa cum stiti avatul este foarte violent la muscatura, dar
dupa atac este ca lemnul. Vine singur. In sfarsit aveam un peste punctabil pe
mal.
Timp de vreo patru ore in care am schimbat voblere, twistere, linguri
etc, nu am mai vazut “cioc” Inainte de lasarea serii am decis sa pun un vobler
mai mare, de 12 cm echipat cu ancore VMC. Am dat de doua-trei ori si…. aceeasi
trasatura violenta care a durat trei-patru secunde. Scot voblerul din apa si constat ca
ancorele parca erau din cauciuc pentru frumosul peste, care confundase prada cu
voblerul meu. Ce sa mai,o partida pe cinste! Am plecat de acolo cu greu, foamea
si oboseala impingandu-ne catre zacusca si caldura din masina. Am plecat catre
casa cu speranta vie ca ne vom intoarce. Dupa avat! Poate vom prinde niste
salai….
Descriere avat:
Avatul (Aspius aspius)
Avatul, cu toate ca face parte din familia crapului
(Cyprinidae), este un peste rapitor, foarte violent in atac si necrutator,
vesnic in cautarea prazii. De aici si denumirea populara de „capcaun al apelor”
sau „lupul obletilor”.
Lungimea obisnuita a avatului este de 35-50 cm,
cu o greutate de 1-1,5 kg. In mod exceptional poate ajunge la 60-80 cm, cu o
greutate de 3-7 kg. Pe Dunare s-au prins de-a lungul anilor si exemplare mari,
de 8-14 kg, din ce in ce mai rar insa.
La noi in tara, avatul populeaza majoritatea
apelor curgatoare din zona subcolinara (Prut,
Siret, Somes, Cris, Bega etc.), Dunarea cu bratele si canalele Deltei, dar se
mai poate gasi si in unele lacuri de acumulare din zona colinara.
Descrierea si felul
de viata
Avatul este unul din cei mai zgomotosi rapitori
atunci cand vaneaza.
Primavara il vom gasi in straturile superioare
ale apei, pe langa maluri, obstacole naturale sau artificiale, in cautarea
speciilor de pestisori mici ce ies sa se incalzeasca in apele mai calde, deci
la adancimi mai mici.
Vara pe caldura, avatul se muta in zonele cu ape
mai adanci si mai oxigenate, la confluente cu ape mai reci. Lunile iulie-august
sunt cele mai propice pentru pescuitul avatului, in aceste luni avatul
nesfiindu-se sa atace cardurile de maruntis pana langa malurile apelor, intr-o
continua vanatoare. Toamna, dupa racirea apelor, avatul coboara in zonele
adanci, odata cu deplasarea cardurilor de albitura si trebuie cautat la
adancime (1,5 – 4 m). Totusi dimineata si seara, mai ales cand temperaturile
sunt mai ridicate pentru acest sezon, nu se da in laturi sa iasa la apa mica
dupa maruntis.
Avatul este un peste solitar (mai ales
exemplarele capitale), dar atunci cand reusim sa detectam unul putem fi siguri
ca in zona pot fi si alte exemplare iesite la vanatoare.
Pe timp senin, avatul musca foarte bine
dimineata si seara, iar in zilele innourate, cu presiune atmosferica constanta, musca foarte
bine – la fel ca majoritatea rapitorilor - numai dimineata.
Avatul are un corp conic de culoare verzui-cenusie,
cu laturile albicioase, burta de culoare sidefie cu solzisori mici, marunti.
Corpul se termina cu o gura mare la care falca interioara este oblica. Hrana
avatului este variata, fiind alcatuita in special de pestisori vii (obletii
sunt primii in meniul avatului), rame si viermi mari, dar nu refuza nici
insectele cazute pe suprafata apelor.
Pescuitul avatului
Pescuitul avatului este un pescuit incitant,
datorita fortei si brutalitatii cu care musca acest peste. De multe ori poate
smulge lanseta din mana sau poate rupe nylonul in momentul muscaturii, mai ales
daca frana mulinetei nu este reglata corect. Cel mai frumos si sportiv pescuit
la avat este cel cu momeli artificiale. La avat vom folosi o varga rigida de
2,40-2,70 m, cu actiune de varf.
Pe mulineta cu tambur fix vom pune un fir de
0,20-0,25 mm de buna calitate, avand intotdeauna grija sa reglam frana
mulinetei pentru a nu avea surprize neplacute.
Agrafa cu vartej de dimensiuni mici nu trebuie
sa lipseasca de la capatul coloanei de fir. Pe deoparte vartejul nu permite
rasucirea firului si, pe de alta parte, putem sa schimbam foarte repede naluca,
lucru deosebit de important atunci cand trebuie sa lansam cat mai repede acolo
unde am observat ca avatul vaneaza. Cateva minute pot fi foarte importante in
pescuitul avatului, deoarece acesta isi schimba foarte repede locul de
vanatoare.
Firul subtire si greutatea nalucii folosite ne
permit sa aruncam la distante mari acolo unde pot vana avatii. De obicei, pe
malurile raurilor mari, cum este Prutul de exemplu, avatii vaneaza in malul
opus, la distante de cele mai multe ori destul de apreciabile.
Avatul se mai poate pescui si folosind momeli
naturale, cu pluta sau cu monturi pe fundul apei, indeosebi primavara devreme
si toamna tarziu. Cei mai buni pestisori momeala s-au dovedit a fi obletii, dar
avatul, mai ales cei de dimensiuni mai modeste, nu refuza nici ramele, buchetul
de viermusi sau anumite insecte (lacuste, muste mari bazaitoare etc).
Dimensiunea minima la care se poate pescui
avatul este de 30 cm.
Naluci recomandate
Dintre naluci, cele mai utilizate de pescarii
sportivi sunt linguritele rotative cu palete ovale sau alungite (frunza de
salcie), numerele 2, 3, 4, cu greutati cuprinse intre 5-14 grame.
Putem folosi si linguri oscilante mici in forma
de pestisori sau piscot, lungi de 4-7 cm si cu o plaja de greutati cuprinsa
intre 9-14 grame.
Avatul se mai poate pescui si la twistere sau
voblere de suprafata, cele mai prinzatoare fiind modelele shad (pestisor) de
4-9 cm, culorile cele mai des folosite fiind acelea naturale, care imita
obletele, albul sidefiu sau orice pestisor prada existent in apa respectiva.
Recuperarea
La pescuitul avatului pe rau se tine
intotdeauna cont de viteza si directia curentului. Pescarul, ca un adevarat
vanator, va detecta locurile in care se hranesc avatii si va lansa naluca in
imediata apropiere a locului atacului de avat. Naluca (rotativa, oscilanta,
shad, vobler) se va recupera cu viteza, cat mai aproape de suprafata apei.
Avatul va musca fulgerator, se simte o lovitura brutala in lanseta, chiar daca
de cele mai multe ori este un avat de dimensiuni mai mici. Dupa aceasta,
pestele se lasa dus la mal fara a opune mare rezistenta, unde putem sa-l
scoatem cu ajutorul unui minciog sau, mai simplu, cu mana introdusa cu
repeziciune sub operculele pestelui.
Bucatarie. Avat cu pilaf.
Avatul nu este un peste cu deosebite calitati
gastronomice, asta datorita in primul rand oaselor multe pe care le are. Daca
totusi ne-am hotarat sa nu il eliberam trebuie sa avem in vedere ca nu este un
peste foarte rezistent in juvelnic si trebuie, in cazul unor partide si drumuri
lungi, eviscerat si sarat.
Ingrediente pentru 6 portii: 6 bucati de avat de
150 grame fiecare, 100 ml ulei de masline, 150 g pilaf de orez, doua oua, doua
lingurite de smantana, cateva fire de safran.
Ingrediente pentru caramel: piper boabe verde,
roz, negru, o jumatate de lingurita din fiecare, 100 grame zahar tos, o
lingurita de apa, 50 ml de otet de vin.
Ingrediente pentru sosul de unt: o lingurita de
ceapa dulce tocata, 50 ml de vin alb sec, o jumatate de lingurita de piper
macinat, 50 ml de apa, 200 grame de unt, sare.
Mod de preparare: Intr-un vas termorezistent
puneti zaharul cu o lingura de apa si cele trei feluri de boabe de piper.Cand
incepe sa se caramelizeze, frecati cu o lingura de lemn sa nu se arda. Stingeti
cu otetul de vin. Lasati sa fiarba foarte incet 3 minute. Tapetati cu caramel
sase forme mici, 6 cm diametru, din teflon sau metal rezistent la caldura.
Incorporati in pilaf ouale, smantana, sofranul.
Distribuiti compozitia in cele sase forme si
puneti-le asezate intr-o tava cu apa, in cuptor incins la 140-150 grade
Celsius, timp de 20 min.
Prepararea sosului de unt: Intr-o tigaie caliti
putin ceapa tocata, adaugand vinul alb, otetul si apa. Pe foc foarte mic
adaugati untul taiat bucatele si amestecati repede ca sa se topeasca. Puneti
sare dupa gust si pastrati sosul la cald.
Prajiti bucatile de avat in ulei de masline
incins, asezand pestele cu partea cu piele in jos. In timpul prajitului nu se
acopera. Prajiti bucatile de avat in uleiul de masline incins, asezand pestele
cu partea cu piele in jos. In timpul prajitului nu se acopera si nu se intorc
bucatile de peste. Cand pielea pare sa fie rumenita, luati pestele de pe foc,
sarati si piperati. Pe fiecare farfurie asezati o bucata de avat prajit, o
portie de pilaf caramelizat si adaugati sosul alb.
